visul

Just another www . weblog . ro weblog

Archive for mai, 2006


TVA pe CSM

“In ciuda artezienei de masuratori pe eurocapitole, Romania are in
fata o singura problema: putem trai pe calapod occidental? Parametrii
sint secundari. Priza de viata e totul.
 
Acest fel de asezare a societatii nu se
construieste din fragmente, ci din raporturi. Din acele relatii si
fapte care nu pot fi subventionate, caci sint convingerile unei
societati despre ea insasi. Unii au invatat sa creada in coordonare si
respect colectiv – acest fel de a proiecta se numeste Occident. Altii
cred in clipa de fata, pe care o forteaza prin aliante de haita – acest
fel de a profita se numeste Rasarit. Romania incearca sa treaca dintr-o
tabara in alta, pe baza unui program formal, administrat de Uniunea
Europeana. Experimentul a avut mai mult succes decit s-ar putea crede. momite de fonduri fabuloase si silite, uneori, de consecintele propriei
demagogii, guvernele Romaniei au inaintat, lent, dar au inaintat. Din
formal in formal, spre primul graunte de continut. Insa problema pe
care Romania o survoleaza, cu oarecare abilitate formala, abia urmeaza:
eliberarea de iluzii, sinceritatea si efortul.

Aceste cuvinte nu apar in Raportul Comisiei Europene. Locul lor e
ocupat de realitatile economice si juridice corespunzatoare. Toate spun
acelasi lucru: autoritatile romane nu au de rezolvat diverse
probleme, ci trebuie sa sprijine aparitia adevarului in economie si
justitie.

Aceasta revolutie e, adesea, confundata cu nume de
persoana sau cu o luna-doua de sprint. Ministrul Justitiei , Monica
Macovei, are faima unui erou. E o reputatie meritata si o anomalie. In
clipa in care Macovei va inceta sa mai faca figura de miracol si va
deveni regula de comportament administrativ, lucrurile se vor rezolva.
Pina atunci, va trebui sa moara un sistem. El e adevarata tinta. Nu
agentiile agrare, calitatea alimentelor sau mistica TVA. Pasajul-cheie
in Raport e descrierea Consiliului Superior al Magistraturii, cu
jumatate din membri suspecti sau slujbasi in mai multe locuri. Alaturi
de alti magistrati si de parlamentari din toate partidele, CSM apara o
stare de fapt, din care are de cistigat o retea, nu o societate. Daca
trebuie pus TVA pe ceva, atunci clientul e CSM.

Ambasadorul american Nicholas Taubmann a vorbit la
Academia de Studii Economice, in ziua in care a fost publicat Raportul
Comisiei Europene. Discursul a trecut neobservat. Poate pentru ca
ambasadorul a vorbit pe sleau despre tema de fond. Tema cu care lupta,
pe post de erou national, Monica Macovei. Tema vizibila printre
rindurile Raportului european. Rasaritul nu se face Occident de
bunavoie. Coruptia de stat se pedepseste in inchisorile de stat – a
sugerat ambasadorul. Bilantul Romaniei, dupa 16 ani de lupta acerba?
Mii de anchete si puneri sub acuzare. Condamnari: zero. Nici una.
Nimic. Acest gol nu e un accident, ci capodopera unei culturi. A unei
contraculturi. Statul si functiile sale sint rente care imbogatesc
ocupantul si opresc mersul economiei. Statul nu are cuvint. Contractele
nu au valoare. Viata publica e dominata de nesiguranta. Informatiile
sint neclare, zvonurile au putere, iar relatiile fac totul. Fiecare
guvern e o agentie de foloase. In loc sa inlesneasca viata economiei si
sa garanteze echilibrul Justitiei, statul face afaceri sau e folosit in
afaceri. Rezultatul e productia curenta de subdezvoltare. Raminem cu
228 de kilometri de autostrada, dar lungim coada la emigratie.
Populatia Romaniei se va ingusta pina la 16 milioane, in 2050. Pe coama
acestui declin creste o politica economica irationala si se intareste o
Justitie de clan. Banii omului de rind se duc in consum, statul
prapadeste fonduri de asistenta, judecatorii rumega procedura. In
secret, lumea politica se imbogateste si se simte multumita. E bine in
Rasarit! Lumea economica se resemneaza cu rolul de patrie a miinii de
lucru ieftine. Pentru Occident. Magistratii arbitreaza, tifnos,
regresul. La un loc, aceste probleme, care se numesc, oficial, economie
si justitie, sint o singura trasatura de mentalitate. Ea e problema
numarul unu a tarii.”
Editorial in Cotidianul de azi de Traian Ungureanu 

 

Voi ce doriţi să deveniţi?

Razvan
Exarhu: cum se face ca, dupa atata amar de
evolutie, oamenii nu mai vor sa
fie nimic.

Pai, ce sa-ti mai
doresti ca om, daca nu sa te
realizezi ca om, tu, ca persoana?! De aceea
fetele si
o buna parte din mamele lor isi doresc, probabil, in
ziua de azi
efectiv sa se faca, pardon, curve. Altfel
nu se explica de ce umbla imbracate
in halul
respectiv, de ce le lasa autoritatile de profil sa
apara la
televizor si sa spuna ce spun. Ele spun ca
sunt sexy si lipsite de
prejudecati, dar Aprozarul din
sangele lor nu minte.

Si cum sa nu fii
mandru ca parinte ca fata ta s-a
realizat placut in viata ca actrita porno si
o
cunoaste o
tara intreaga, ai?! Acelasi
lucru se
intampla si cu baietii, care vor sa se faca smecheri
si sa scuipe
seminte in capul la fraieri si multe alte
chestii. In total, populatia tinde
catre un
Taraf TV generalizat si pare ca nu e o mare problema
pentru
nimeni ca limba romana suna de parca ar fi
vorbita de
caini.

Nimeni nu mai
corecteaza pe nimeni, asa ca ajungi sa
te simti jenat daca ti se intampla des
sa nu faci
greseli de vorbire cand vorbesti. Sa nu uit sa-i
mentionez pe
creatorii, in special creatoarele de
moda, care sper sa-si primeasca pedeapsa
meritata
pentru taraniile pe care le fac si sa asiste in
blana de capra
tivita cu sconcs, in boxa
condamnatilor, la Judecata de Apoi a toapelor.
Revin
la anatomia dorintei contemporane, din care se pare ca
a cam
disparut organul reproducator. Si asa au ajuns
toti sa-si doreasca acelasi
lucru, adica mai nimic.

E cumva uluitor ca
dupa atata amar de evolutie oamenii
isi doresc sa nu fie nimic. A mai aparut
zilele astea
si un studiu din care reiese ca lumea vrea bani sau
sa
provina direct dintr-o familie cu bani, ca sa nu-si
mai strice
deranjul. Intrebarea ce vrei sa te faci
cand o sa fii mare a ajuns
si
ridicola, si periculoasa in acelasi timp. Risti sa
obtii raspunsuri
foarte frumoase, de genul: cand o sa
ma fac male vleau sa ma fac smechel si
sa-ti spalg
fata si tie, si la familia ta.

Fetele sunt mai
delicate si de aceea raspunsurile lor
nu pot fi reproduse, dar stim ca si ele
vor sa mearga
la

Paris, chiar in oras, si ca vor sa fie numai a
ta,
bla-bla. Astea sunt suprafetele monstrului care se
naste si cu atat
ramanem, pentru ca pe dinauntru nu se
gaseste mare lucru, poate niste
shopping, gratare, sex
fara limite si multa sanatate dumneavoastra
si
invitatilor dumneavoastra, va multumim ca existati,
tineti-o tot asa,
sunteti cei mai buni.

Nu cred ca mai exista
prea multi oameni care sa aiba
curajul sa-si asume faptul ca vor sa fie
tamplari, de
exemplu. Sau orice altceva in afara de barosan sau
nevasta de
barosan. Sau copil de barosan sau sofer,
sau ruda, sau vecin de barosan.
Normalitatea si
adecvarea sunt complet iesite din discutie. Vreau sa
devin
dispare in favoarea lui vreau sa fiu. Bucuria
este inlocuita de: sa moara
dusmanii mei de ciuda.

Lumea traieste intr-o
manea lasata in bucla si nu mai
vine nimeni sa opreasca naibii casetofonul cu
mp3
player. Pana si la
tara, unul care
venise sa sape via
a cerut mai mult, ca asa i-a spus lui un vecin,
dupa
care a avut bun-simt si a redus singur suma la
jumatate. Dar a
adaugat la incheierea contului: imi
dai 300, da’ spunem ca mi-ai dat
700.

Si tot la
tara, un mester de 80 de ani, care inca mai
topaie pe
acoperisuri , povestea cu bucurie, atentie ,
cu bucurie, cum se trezeste
devreme ca sa munceasca si
cat e de fericit cand iese o treaba buna. Ei,
sigur,
nu mai e de actualitate, acum e alta mentalitate, o sa
spuna un
moderator de televiziune. Da, trebuie dus la
Gradina Antropologica sa-i dea
manelistii banane
printre gratii.

Tare destept o fi
fost diavolul care le-a luat
oamenilor multumirea lucrului bine facut si le-a
dat
in schimb nevroza si nevoia de a arata cu fala cat de
putine lucruri
stiu si pot. Parca le ia Dumnezeu
mintile si ii lasa sa scandeze in cor
oriunde gasesc
putin spatiu liber: noi nu vrem sa facem
nimic.

Nu vrem sa stim
nimic, nu vrem decat sa mancam
rahaturi, sa vorbim rahaturi, sa imbracam
rahaturi, sa
construim rahaturi si sa vorbim despre dragoste,
fata. De ce
or fi oamenii atat de negri la fata cand
vorbesc despre implinirile lor? Eu
cred ca e chiar de
la implinire. Dar s-ar putea sa fie si de la
solar,
bineinteles. Noi sa fim sanatosi, ca ei nu sunt. Ce-si
doreste omul
cu mana lui cade singur in ea.

Jurnal post factum (2)

La patru jumate
diminea?a m-am trezit. M-am ridicat n capul oaselor – durerea din
piept e mai mic?. Adorm intermitent. Nu snt atent la ce se petrece n
jur. E lumin? cnd vreau s? fac pipi. Mi se aduce plosca ?i se insist?
s? o folosesc f?r? s? cobor din pat. Nu pot. Pn? la urm? snt l?sat s?
cobor din pat, s? stau n picioare al?turi de pat, cu grij?, s? nu
smulg firele cu care snt mp?nt. Se trage perdeaua dar e un fel de-a
zice, din toate direc?iile snt ochi care te pot vedea. Cu chiu cu vai
reu?esc s? m? concentrez asupra plo?tii ?i s? fac abstra?ie de cei din
jur suficient ct s? urinez. Orele trec ?i odat? cu trecerea lor firele
snt tot mai pu?ine. Cnd m? dau a doua oar? jos din pat, de data asta
pentru a merge la closet , doar oxigenul m? ma ?ine legat locului. M?
nf??or n cearceaf ?i m? duc la closet. Chinuial? s? nu cumva
cearceaful s? ating? pere?ii, podeaua sau scaunul de la closet.
Alte anchete. Cnd r?spund la ntrebarea “Unde lucra?i?”, reac?ia e prompt?: “Ah, e clar! Stres ?i fumat!”
Pe la prnz snt mutat n salon. De data asta nu cu brancarda ci cu
scaunul pe ro?i. Salonul, de patru paturi, nu are dect un ocupant care
se preg?te?te s? plece. mi aleg patul – departe de fereastr?, lipit de
zid, cu u?a aproape. M? urc n pat ?i m? simt n siguran??. Cel din
salon m? pune la curent cu ce nseamn? ?i cum decurge o coronarografie,
apoi trecem la subiectul sf – se laud? c? are toat? colec?ia revistelor
sf de 1 leu din vremea copil?riei noastre ?i c? le-a citit pe toate. l
testez – ?i trece testul. Nu minte. Totul a pornit de la Dune – n fa?a
lui, pe pat, era unul din volumele seriei. Nu apuc?m dect s? schimb?m
cteva vorbe despre Stephan King c? pleac? ?i r?mn singur n salon. ?i
mi vine iar n minte salonul n care m-am trezit dup? tentativa de
sinucidere – un salon de vreo 20-30 de paturi, pustiu ?i el…
1974-2006 – c?i ani? Nu ?tiu – “eu am f?cut umanul”… Ce importan??
are? “Nicu Barta a murit de mult!”…
ncet-ncet salonul se umple. Masa de prnz – mncarea e g?tit? f?r?
sare ?i are un gust de nici un fel. Am puterea s? men?in hot?rrea pus?
n aplicare de o s?pt?mn? jumate ?i nu m?nnc conltucul de pine pus
al?turi.
Undeva, ntre trei ?i cinci dup? amiaz?, adic? n intervalul oficial de
vizitare a pacien?ilor de c?tre cei din afara spitalului, apar Veveri?a
?i M?a. M?a are t?ticul internat un etaj mai jos, “etajul
condamna?ilor” – cu o mul?ime de mici tumori maligne inoperabile pe
creier. mi vine n minte silueta ei decupat? clar pe fondul u?ii
deschise a dormitorului, privindu-m? intens, cu ochii mari. Ghemuit n
pozi?ie fetal? – pozi?ie n care durerea din piept e parc? o idee mai
suportabil? – ncerc s? fac glume ?i rd ct pot de firesc. Se
burzuluie?te la mine: “E?ti incon?tient! ?ie-?i arde de rs?!?” “?i
ce-ai vrea, s? plng? A? plnge, da’ nu pot de rs!”… ?i rd. “Hai,
m????! Tu nu e?ti s?n?tos!” Acum chiar rd pe bune: “Serios?! Ai nu mai
spune!?! ?i cum de  ?i-ai dat seama?!” N-apuc? s? r?spund?, 
??ne?te ca o rachet? pe u?? – a sunat la intrare. E salvarea.

Prima e Veveri?a. Mi-a adus mere, past? ?i periu?a de din?i, cele
necesare pentru b?rbierit, prosop, can?, tacmuri – dar a uitat s?punul
?i deodorantul. La baie s?punul lichid lipse?te ?i probabil vor trece
ani pn? se va cump?ra iar. M?a iese mai trziu de la munc?. Are
aceea?i privire ntunecat?. M? pr??te veveri?ei: “Eu m? d?deam de
ceasul mor?ii ?i lui i ardea de rs!” Pleac? s?-l vad? pe t?ticul ei.
“Vrei s?-?i aduc ceva de jos?” “O ?igar? de foi cubanez?!” “Ai,
m?????!” ?i m? plezne?te peste degetele minii stngi. Rd. Pleac?
burzuluit?. Veveri?a nu pare nici afectat?, nici ngrijorat?. Nici nu
m? a?teptam, de altfel. Va trece u?or peste momentul cnd va deveni
v?duv?. P?cat c? habar n-are s? fac? parastase… La ct de mn?
strns? este ?i la ct ?i tot declar? admira?ia pentru catolici, m?
tem c? degeaba a? ncerca s? o nv?? ce ?i cum. Dac? n-o s? am o nor?
priceput?, m? tem c? voi avea partea de parastase chiar mai pu?in dect
au parte p?rin?ii mei!… M?a revine. Jos se a?teapt? nc? rezulate de
analize. Pe la cinci ?i ceva pupezele ?i iau zborul ?i r?mn cu
colegii de salon. Oamenii simt nevoia s? povesteasc? dar eu n-am starea
s? ascult. Nici puterea de a le ntoarce spatele ?i a b?ga nasul n
perete. Iau Citadela lui Exuperey ?i bag nasul n ea:

“De prea multe ori am v?zut mila r?t?cindu-se. Noi, ns?, cei ce
guvern?m oameniii, am nv??at s? privim n inimile lor ?i s? nu acord?m
grija noastr? dect celor demni de aten?ie. Refuz s? am mil? fa?? de
r?nile ostentative ce fr?mnt? inimile femeilor, a?a cum o refuz
mor?ilor ?i muribunzilor – ?i ?tiu pentru ce.”

Afar? lumina scade pe nesim?ite. Pe pervazul ferestrei se stng porumbeii.

“A fost o vreme, n tinere?ea mea, cnd mi era mil? de cer?etori ?i de
r?nile lor, cnd pl?team pentru ei t?m?duitori ?i cump?ram leacuri -
caravanele mi aduceau dintr-o insul? unguente cu amestec de aur, care
ref?ceau pielea deasupra r?nii deschise. Am f?cut aceasta pn? n ziua
n  care am n?eles c? ?ienau la duhoarea lor ca la un luc rar,
c?ci i-am surprins zgriindu-se ?i mnjindu-se cu b?legar, asemeni
acelora care ngra?? p?mntul pentru a-i extrage seva ntreag?. ?i
ar?tau cu mndrie unul altuia putreziciunea, f?lindu-se cu ofrandele
primite, fiindc? cel ce c?iga cel mai mult egala n proprii-i ochi pe
marele preot care sluje?te celui mai frumos idol. Nu primeau s?-l
consulte pe medicul meu dect n speran?a c? ?ancrul lor l va
surprinde prin pestilen?a ?i dimensiunile lui ?i-?i agitau ciotul ca
pentru a ocupa mai mult loc n lume. ?i primeau ngrijirile ca pe un
omagiu, oferindu-?i membrele ablu?iunilor care-i flatau; de ndat? ns?
ce r?ul era vindecat, se reg?seau lipsi?i de importan??, nemaihr?nind
nimic din ei n?i?i, inutili, ?i ncercau s? renvie acel ulcer care
tr?ia n ei.
mpodobi?i din nou cu putreziciunea lor, mndrii ?i g?uno?i, reluau
drumul caravanelor cu talgerul n mn?, cer?ind n numele dumnezeului
lor murdar.”

[Ia ncerca?i s? nlocui?i "cer?etori" cu "blog?ri"... m? Cum vi se pare?]

Citadela (exemplarul din care citez este cel ap?rut la editura Junimea
din Ia?i n 1977, n traducerea lui ?erban Florea) este o carte pe care
o citesc ?i o recitesc mereu, nc? din liceu. ntr-o zi tot voi reu?i
s?-mi cump?r Opere compelte Exupery n original…
“?efu’!… ?efu!…” N-am ncotro ?i ridic ochii. Evidnet, cu mine se
vorbe?te. Las resemnat cartea de-o parte ?i ascult, nvins, povestea
lui. O poveste fragmentar?, de fapt o suit? de pove?ti, legate ntre
ele prin personajul principal, povestitorul. ?i aflu p?cate ?i dureri
ale unor oameni ce nu mai snt… Veveri?a mi-a adus ?i jurnalul, dar
nu m? simt n stare s? scriu. L-am pus n noptier? ?i nu l-am mai
atins. De-a? avea un laptop…  Sau dac? n-a? fi l?sat
reportofonul la serviciu… A?a, pove?tile vin ?i se duc l?snd n urm?
drept semn al treceri lor un abur asemeni drelor l?sate de melci n
drumurile lor dup? ploaie sau mai degrab? asemeni condesnului provocat
de trecerea avioanelor pe cer ?i care va dispare nc? nainte ca
povestitorul s? plece n drumul s?u, asemeni siajului navelor.
Medicamentele de ora ?ase, injec?ia de ora zece. S-a l?sat lini?tea. Adorm ?i visez.

Jurnal post factum (1)

Am urcat n ma?in? ?i m-am ntins pe targ?.
nainte s? se nchid? u?a am v?zut un taxi din care cobora Veveri?a.
Apoi Veveri?a a luat locul M?ei n cabina ?oferului.Ma?ina a plecat. Mi se p?rea att de ciudat s? fiu eu cel ntins pe targ?…
- Am f?cut cndva un film la salvare… Personajul principal era Nicu Barta.
Doctori?a e la capul t?rgii, nu o v?d.
- Nicu Barta a murit de mult!…
O clip? inima mi s-a oprit… mi vin n minte imaginile din finalul filmului, feti?a lui scriind temele…
- Avea o feti??.
Doctori?a nu r?spunde. Din cnd n cnd noaptea se umple de urletul sirenei.
A murit Nicu Barta… De mult…
Cum stau ntins pe targ?, nu v?d dect coroanele copacilor ?i partea superioar? a cl?dirilor mai nalte.
- Am ajuns! spun.
?i pentru c? a?a este, doctori?a, mirat?, se apleac? peste mine s? vad?
ce anume am v?zut de mi-am dat seama… Nu se l?mure?te dar nu ntreab?
nimic, am intrat n curte… Zmbesc. N-are cum s? ?tie c? imaginea
cl?dirii de vis-a-vis de spital a fost prima pe care am v?zut-o dup?
prima tentativ? de sinucidere… O imagine pe care, evident, n-o voi
uita niciodat?. Snt purtat cu tot cu targ? prin spital, pn? la camera
de gard?. M? ridic n coate ?i privesc aproape amuzat: ?tiu att de
bine unghiul acesta subiectiv – l-am v?zut n attea filme nct m? uit
n jur de parc? a? fi la cinema. Brancardierul meu se ceart? cu cineva
din sal? ?i pn? la urm? nghesuie brancarda ntr-un ?ir de altele. n
dreapta biroul de intern?ri, n stnga o brancard? cu un corp. Am fost
convins c? e un manechin pe care nva?? studen?ii – dar nu era. L-au
acoperit cu cearcaful ?i n-am mai v?zut ochiul cu care m? privea
printre pleoape albastru ?i fix. Cirapii au r?mas neacoperi?i, albi,
cura?i…Vis a vis un ?igan sub 20 de ani, cu urme pe gt. E att de
tn?r c? m? doare sufletul v?zndu-l acolo, incon?tient, cu masca de
oxigen pe fa??… n extrema stng?, o elev? de liceu doarme pe
brancard?. Un medic tn?r ncearc? s? o fac? s? nu doarm?. “Ce-ai
b?ut?” reu?esc din r?spunsul ei s? aud doar “Martini”. “Doar un pahar?”
Feti?a d? din cap. “Uit?-te la mine!” Fata se r?suce?te spre el ?i greu
crap? pleaopele. Interogatoriul merge greu. Medicul se ntoarce cu
spatele la ea ?i noteaz? ceva n foaie. n timpul acesta fata revine la
pozi?ia fetal? ns? ochii i r?mn ntredeschi?i. Umerii ncep s?-i fie
scutura?i de frisoane . De lng? ceasul din hol care arat? 22:08 m?
prive?te Veveri?a. Are o privire intens?, concnetrat?. i zmbesc.
ncearc? s?-mi r?spund?. E rndul meu s? fiu chestionat. Apoi, cu tot
cu targ?, snt dus la radiografie . Nici nu trebuie s? m? dau jos de pe
brancard?!… Mi se pune cli?eul n spate ?i gata! la lift. Coborrea
din lift, hol, coridor , schimbat brancarda. Cu ocazia asta snt
despuiat – doar chilo?ii ?i cruciuli?a mi snt l?sate. Iu?eal? de mn?
?i neb?gare de seam? – reu?esc s? recuperez de la Veveri?? telefonul.
“Hai, tu mergi acas?, c? mine trebuie s? mergi la lucru, n-ai norocul
meu!” ncerc s? glumesc. Snt introdus ntr-un salon ?i imediat am
recunoscut locul – ATI. Anestezie ?i terapie intensiv?. Snt la terapie
intensiv?. A?a c? primul lucru dup? ce m? leag? la aparate e s? nchid
telefonul mobil – nu vreau s? am pe nimeni pe con?tiin??. Nu pot s?
dorm. Oxigenul ce-mi e pompat n n?ri are un gust fad… Periodic, un
aparat mi ia tensiunea de capul lui. n jur numai b?trni. Nimeni mai
tn?r de 40 de ani. De fapt, SNTEM doar b?trni pe aici. n jurul
nostru ?i pierd noaptea ?i tinere?ea cteva femei tinere, toate
frumoase. Vis a vis fereastra e deschis? – se vede un coridor ?i o alt?
fereastr? prin care se z?resc, undeva departe, jos, luminile ora?ului.
Nicu Barta a murit… De mult…
La trei diminea?a reu?esc s? adorm.

Despre cei care mint – si cine dintre noi nu minte?

"Iar partea celor fricosi si necredinciosi si spurcati si ucigasi si 
desfranati si fermecatori si inchinatori de idoli SI A TUTUROR CELOR 
MINCINOSI este iezerul care arde, cu foc si pucioasa, care este moartea a 
doua"

"Si in  cetate  nu va intra nimic pangarit si nimeni care e dedat cu 
spurcaciunea SI CU  MINCIUNA ".

"Afara cainii si  vrajitorii  si desfranatii si ucigasii si inchinatorii 
la idoli SI TOTI CEI CE LUCREAZA SI IUBESC MINCIUNA"

 Apocalipsa 

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X