În timp ce ard un DVD Veveriţa, cu telecomanda în mînă, schimbă canalele la televizor. Din spatele celor 2 monitoare LCD aud glasul lui Pleşu. "Lasă aici!" "Păi îmi incepe serialul". Las baltă DVD-ul, să se descurce p.c.-ul cu el cum o şti şi o tulesc în dormitor.
Pleşu explică şi dezvăluie. La final, gazda, un tip pe care nu l-am mai văzut şi nu ştiu cum îl cheamă – dar sînt în asentimentul lui Pleşu cînd spune despre el că este o gazdă excelentă, iar mie mi se pare inteligent şi cu mult bun-simţ, chiar un tip de admirat (ar trebui să intru pe site-ul tvr-ului, să văd cum îl cheamă, chiar mi se pare un tip al cărui nume merită reţinut) – dă un citat din Platon, citat aflat în "Minima Moralia". Comentariul care urmează, al lui Pleşu, mă unge pe inimă – parcă ar fi spus special pentru mine! – şi dă apă la moară damblalei mele cu privire la o limbă română corect scrisă şi vorbită, fără vulgarităţi şi fără fibră de lemn, fie el şi democratic.
Tot mai des mă gîndesc la Marea Trecere care mă aştaptă. Încerc să mă obişnuiesc, să mă pregătesc.
"Ah, mereu plecăm în noapte înainte de-a putea
Să le aştezăm pe toate pentru mîine dimineaţă"
Poate nu voi reuşi nici eu să le aşez pe toate pentru "mîine dimineaţă". Dar ar fi cazul măcar să încerc să o fac. Mi-am făcut o listă minimă de lucruri de care ar trebui să mă ocup şi despre care ştiu sigur că nici fetele, nici Ursanul nu se vor ocupa. Şi m-am cam speriat. Sînt multe de făcut!
1. – De dactilografiat amintirile tatălui meu (12 ani de închisoare – Piteşti y compris -, 6 ani canal şi lagăre de exterminare, 2 ani domiciliu obligatoriu).
2. – De dactilografiat basmele şi povestirile tatălui meu.
3. – De dactilografiat poeziile tatălui meu.
4. – De dactilografiat traducerile tatălui meu.
5. – De dactilografiat amintirile fratelui mai mare al tatălui meu – şi el fost deţinut politic.
6. – De trecut pe CD de pe casetă audio cele trei ore de înregistrare cu Mama povestindu-şi viaţa, inclusiv cei 5 ani de puşcărie la Mislea .
7. – De terminat corectura la amintirile din cei zece ani petrecuti în gulagul sovietic, ca prizonier de război, ale fratelui mai mare al mamei (despre cei 7 ani de puşcărie făcuţi în ţară n-a scris niciodată şi mi-a povestit puţine.
8. – De transcris amintirile mamei.
9. – Tata m-a trimis într-o zi la un camarad de-al lui, macedonean. "Vezi că şi-a scris amintirile – "Din Pind în Carpaţi" -, cu toate închisorile prin care a trecut. Te rog ia-le şi fă-le tu o corectură". Am fost. Mi-a dat omul manuscrisul. La un sfer de oră după ce eu am plecat de la el, a murit. Aşadar, de dactilografiat şi corectat manuscrisul.
10. – De dactilografiat jurnalul fratelui mai mare al mamei de pînă la plecarea – voluntar (a mers de două ori în audienţă la Mareşal pînă i s-a aprobat) – pe front (cel de Răsărit, evident).
11. – De dactilografiat jurnalul – început în 1917 – al bunicului meu matern.
12. – De pus în ordine şi dactilografiat corespondenţa părinţilor.
13. – De dactilografiat jurnalul meu (îl ţin de la vîrsta de 9 ani).
14. – De dactilografiat corespondenţa personală.
Offf. Mult. Foarte mult, atunci cînd viteza maximă de dactilografiat este de 4 pagini (2000 de semne pe pagină) pe oră…
La pensie? Ha! Nu cred să apuc pensia, mă tem că nu mai am de trăit decît cel mult 5-6 ani pentru "a le aşeza pe toate pentru mîine dimineaţă".
Stau seara în pat, ori dimineaţa – sîmbăta şi duminica – şi privesc crengile nucului din faţa ferestrei şi încerc să-mi imaginez cum va fi Marea Trecere. Încerc să-mi domin ghemul din stomac. Încerc să-mi închipui Judecata. Încerc să-mi imaginez înmormîntarea şi anii care vor urma pentru Veveriţă, pentru fete şi pentru Ursan. Fetele vor trece uşor, ele sunt puternice – pentru Ursan, însă, va fi, cred, mai greu. În situaţii de genul acesta, de cele mai multe ori bărbaţii, chiar dacă nu o arată, rezistă mai greu.
Şi mă întorc mereu la momentul Trecerii. Va fi iarnă? Vară? Toamnă? Primăvară? Zi? Noapte? Voi fi treaz? Va fi în somn? Va fi brusc? Ori lent şi chinuitor?
Ar trebui să nu mă preocupe, oricum o să aflu la timpul potrivit, nu? "Peste-un ceas sau peste zece".
Apoi stau şi mă întreb unde voi fi "cazat". În "întunericul cel din afară, unde e scrîşnirea diniţilor"? Dacă mila Lui nu se pogoată asupra mea, acolo cred că mi-e locul.
Oriucum, curat cu inima nu sînt.
Făcător de pace nu sînt.
Blînd nu sînt.
De plîns, plîng aproape numai la filme.
Şi cînd mă uit în Oglindă mă cutremur.
Veveriţa e din neam longeviv. Îi trăiesc amîndoi părinţii. Sora mai mare a tatălui ei, la 96 de ani, are probleme doar cu vederea… Din păcate Veveriţa nu le are cu parastasele, habar n-are nimic despre ce şi cum – şi se uită cu jind spre catolici. Tatăl ei este catolic, mama ortodoxă. Veveriţa a fost botezată la ortodocşi. Nu vrea să treacă la catolici dar tare îi mai plac regulile lor. Aşa că mă tem că n-o să aibă cine să-mi facă parastasele.
Mi-e înfiorător de dor de Bunica…
